Președintele Fondator al Grupului Alexandrion, Nawaf Salameh, spune că este un moment istoric inaugurarea celei de a doua distilerii a grupului.
“Este un moment istoric. Succesul unei băuturi alcoolice depinde de trei factori esențiali: ingrediente de cea mai bună calitate, experiența și cunoștințele echipei care o produce și tehnologia performantă. Noi le avem pe toate la Distileriile Alexandrion Saber 1789.
Ieri am sărbătorit succesul unui proiect foarte complex, care a durat 5 ani. A fost nevoie de 2 ani pentru a determina cerințele tehnice, producătorului, unul dintre cei mai mari și mai experimentați furnizori de tehnologie din lume, fondat în 1912, i-au fost necesari încă 2 ani pentru a o produce și am avut nevoie de încă 1 an pentru a o face operațională.
La evenimentul de ieri am onorat eforturile și expertiza tuturor proiectanților și inginerilor implicați în acest proiect, a lui Allan Anderson, Whisky Director și Master Distiller Carpathian Single Malt și am urat succes echipei care o vă opera.
Vor urma și alte distilerii, deja avem proiectul pentru următoarea. În SUA și în Grecia avem deja două distilerii în construcție. Atunci când ești producător, este foarte important să poți deschide unități de producție în ţările în care vinzi produsele tale și să produci pentru piețele respective”, a spus Dr. Nawaf Salameh, Președintele Fondator al Grupului Alexandrion.
“Continuăm să ne extindem la nivel global, continuăm să inovăm și să lansăm noi unităţi de producție, pentru a raspunde cererii în creștere din piaţă. Ne bucurăm să împărtășim cu dvs succesul unui nou proiect, care reflectă această strategie.
Ieri am inaugurat cea de-a doua distilerie a Grupului, care este amplasată chiar lângă prima distilerie, în incinta Distileriilor Alexandrion Saber 1789. Această instalație are în componenţă vase din cupru pentru distilare dublă și va fi utilizată, în principal, pentru distilarea whisky-ului nostru single malt. Capacitatea de producție pentru Carpathian Single Malt va creşte, astfel.
La evenimentul de ieri am onorat eforturile și expertiza tuturor proiectanților și inginerilor implicați în acest proiect, a lui Allan Anderson, Whisky Director și Master Distiller Carpathian Single Malt și am urat succes echipei care o vă opera.
Vor urma și alte distilerii, deja avem proiectul pentru următoarea. În SUA și în Grecia avem deja două distilerii în construcție. Atunci când ești producător, este foarte important să poți deschide unități de producție în ţările în care vinzi produsele tale și să produci pentru piețele respective”, a spus Dr. Nawaf Salameh, Președintele Fondator al Grupului Alexandrion.
Cei prezenți la eveniment au marcat momentul în care distileria a fost pusă în funcțiune, ciocnind un pahar de Rhein Extra, cel mai vechi spumant din Romania, produs fară întrerupere de peste un secol la Pivnițele Rhein & CIE Azuga 1892″, se precizează în comunicatul de pe pagina de Facebook Alexandrion Group. .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *